Cum te strica animalul de companie

În weekend-ul trecut (în noaptea dintre sâmbăta şi duminică, mai exact, pe la ore nesimţite), când am ieşit noi dintr-o crâşmă de la o petrecere, mi-a sărit, literalmente, o pisică în braţe. A ieşit de sub o maşină şi a venit direct la mine. N-am putut să mă dezlipesc de ea, de mult nu mai întâlnisem o pisică atât de prietenoasă. Era comună, o doamnă de vreo maxim doi ani, dar foarte curată. Deşi am fost rugată insistent să o las acolo, în stradă, fiindcă sigur se descurcă, am urcat-o cu mine în taxi. Parcă cineva îmi citise gândurile, eram bucuroasă că am găsit o potenţială companie pentru pisoi. Evident că, până acasă, mi-am luat toate miştourile posibile de la domnul taximetrist, care mai şi râdea pe înfundate de noi doi. Chiar şi aşa, nu eram pregătită pentru ce avea să urmeze.

În momentul în care am intrat în apartament şi s-au întâlnit, doamna, ce mai devreme era atât de blândă şi prietenoasă, s-a transformat. Mârâia şi scuipa de mama focului. În schimb, motanul meu, care-i doar un pui de aproape trei luni, era super încântat şi curios de noua prezenţă. Mai mult de o oră am stat în bucătărie, doar eu cu pisicile, în speranţa că se vor împrieteni, cât de cât, şi voi putea să merg în pat. Când mi-am pierdut răbdarea şi mai aveam puţin până adormeam în picioare, am decis să iau pisoiul în dormitor şi s-o las pe doamnă să se acomodeze în noua locuinţă. M-am întors după 10 minute, fiindcă pisoiul mieuna la uşa bucătăriei de trezea toţi vecinii.

Apoi, uitându-mă mai bine la doamnă, m-a curprins un sentiment de vinovăţie. Era curată, grasă, prietenoasă – semne prin care puteam să deduc că avea deja un stăpân. În plus, o luasem dintr-o zonă cu case. M-am gândit că cineva o s-o caute în zorii zilei şi mi-am imaginat cât de supărată aş fi dacă mi-ar lua mie cineva motanul. N-am mai stat să zăbovesc. M-am încălţat, am adus cuşca de transport de pe balcon şi am băgat doamna în ea. Am sunat la taxi şi am făcut comandă pentru circuit.

La ora 4:00, duminică dimineaţa, mă plimbam prin Timişoara cu o pisică şi un taximetrist care-mi povestea despre motanul lui. Am lăsat doamna exact în locul din care am luat-o. Părea că recunoaşte zona şi mi s-a luat o piatră de pe inimă.