Normal… pe dos

Normal… pe dos! Asa e mai mereu in viata noastra. Nimic nou, nimic vechi. Trecem nepasatori peste cadavrele noastre si nici nu ne sinchisim sa le mai sesizam mirosul. Suntem atat de obisnuiti cu rutina si parca, totusi, mereu intervine, peste zi sau peste noapte, cate zece probleme noi si vechi, in acelasi timp, 24 din 24, 7 din 7, dupa ce tocmai am rezolvat alte zece.

Conversam unii cu altii, dar nu comunicam. Gandul ne zboara la gramada de lucruri care trebuiesc rezolvate. Toate. Urgent. Vorbim multe, dar putine le tinem minte, spunem vorbe grele si uitam sa le capatuim cu cuvinte care vindeca, ne privim unii pe altii, dar nu ne vedem, suntem prezenti cu trupul langa colegi/ soti/ prieteni, dar mintea ne e peste tot. Obositi. Franti. Cu temele nefacute in fata zilei de maine.

Si se lasa seara la fel de repede cum vine dimineata. Si in loc de “noapte buna” ne ignoram, ca… suntem nervosi si, din nou, obositi si stresati ca timpul e scurt, ca desi numai ce ne-am trezit, deja suntem in intarziere. Si numai ce-am ajuns la serviciu, ca se si face ora doua. Si numai ce-am rezolvat o problema, ca se si face seara. Si mancam ceva in scarba si ne culcam, uitand sa spunem, macar in gand, un simplu “Tatal nostru”.

Si in loc de “somn usor” ne ignoram pe noi insine si pe cei de langa noi si ne temem ca peste cateva ceasuri o luam de la capat. La fel. Ca iar se face maine!