Cateva intrebari pentru societatea civila

Ar fi interesant de stiut pentru ce societatea civila romaneasca nu s-a solidarizat cu cea poloneza pentru salvarea Santierului Naval de la Gdansk, leaganul „Solidaritatii” la inceputul anilor’80? Sa fie vorba de o lacuna de informare? Sa fie vorba de indiferenta? Sau sa fie vorba de absenta oricarui reflex de aparare, intrucat societatea civila romaneasca nu are asemenea simboluri (poate si pentru ca s-a structurat dupa 1989, nu ca in Polonia, unde procesul a inceput cu mult inainte de prabusirea comunismului …)?
Poate ca tot asa se explica si insistenta unor reprezentanti ai ei pentru aplicarea unei legi a lustratiei, la 18 ani de la revolutie. Nu este cumva vorba de insuccesul lor de a se impune in conditiile competitiei libere de dupa ’89, tocmai pentru ca nu au beneficiat de statutul moral pe care l-ar fi conferit  o opozitie serioasa impotriva comunismului, nu dupa ce acesta a fost inlaturat, ci atunci cand acesta exista si reprezenta regimul politic al tarii?