Raspuns la speculatiile privind absenta de la lansare

Aflu ca un numar de publicatii s-au grabit sa interpreteze absenta mea si a celorlati 3 colegi (Adriana Ticau, Adrian Severin si Corina Cretu) ca pe o fronda la adresa conducerii partidului, motivata de apropierea noastra de dl. Iliescu!? Adevarul este ca, in ce ma priveste, am avut un vot pe un raport important (politica de vecinatate a UE) in cadrul comisiei de relatii externe, unde sunt vicepresedinte, care a avut loc in seara zilei de luni, intre 19:30-20:45. A doua zi, am raspuns solicitarii imperative a conducatorului grupului nostru, dl. Martin Schultz, de a participa la dezbaterea din plen legata de rezultatul summitului informal de la Lisabona. In plus, chiar si daca nu am fi tinut seama de solicitarea conducerii grupului socialist din care fac parte, tot nu as fi putut ajunge in timp util la Bucuresti, data fiind absenta vreunei curse aeriene directe intre Strasbourg si Bucuresti in dimineata zilei de marti!?
Precizez ca am trimis sediului de campanie de la Bucuresti aceasta precizare, pentru a fi transmisa oficial publicatiilor respective. Regret insa ca organizatorii ceremoniei nu au avut inspiratia de a anunta ei insisi cauza absentei, evitand astfel speculatiile care au aparut in absenta acestui anunt.