Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita!

Nu stiu care va fi verdictul medical cu privire la suspendarea sau nu a executarii pedepsei de 15 ani de inchisoare pentru Generalul Victor Stanculescu, insa stiu ca raul a fost facut: pentru un militar de cariera, provenit dintr-o familie cu indelungate traditii militare, sa fii degradat in finalul vietii, fara a mai dispune de timpul fizic pentru o eventuala revenire asupra deciziei, reprezinta lovitura finala! Cei care l-au urat cu toata fiinta lor pentru rolul jucat in rasturnarea sistemului comunist, ceea ce i-a facut fie sa isi piarda momentan privilegiile, fie sa nu se poata bucura imediat de cele noi, rezultate din tradare, este o victorie mult asteptata!
Nu vreau sa discut justetea sau nu a verdictului, desi este greu sa intelegi cum poate fi facut cineva raspunzator de ordinul de a se trage, cand acesta era in executare la momentul sosirii sale la fata locului si cand acolo se aflau factori politici decidenti superiori lui, insa nu pot sa nu constat ca acest om nu numai ca nu a primit nimic pentru rolul decisiv jucat in victoria Revolutiei, dar a fost si pedepsit pentru acesta!?
Sa ne amintim ca datorita generalului Stanculescu, Romania nu a cunoscut o noua forma de dictatura – cea militara – dupa lungii ani de dictatura carlista, antonesciana si comunista, care ar fi compromis definitiv sansele noastre de a ne alatura, chiar si in timp, structurilor occidentale ale NATO si UE. Si tot datorita lui, Armata Romana a putut sa treaca cu bine peste fenomenul CADA, care avea potentialul sa destabilizeze singurul stalp al statului – Armata – in acele zile de vid de putere in tara, care ne facea extrem de vulnerabili, inclusiv la „infectii” externe.
Hartuirea sa – care a determinat-o pe sotie sa isi puna capat zilelor – a inceput odata cu accesul la putere al CDR, in 1996, si instalarea la Cotroceni a presedintelui Constantinescu, care promisesera celor de ale caror voturi aveau nevoie, „sa faca lumina asupra evenimentelor de la Timisoara”.
Nu contest in niciun caz nevoia de a elucida acele evenimente, unde multi oameni si-au pierdut viata in conditii inca relativ obscure, insa pot sa am dubii asupra rezultatului: poate cineva sa spuna, cu mana pe inima, ca acesti doi generali ai Armatei Romane sunt principalii si, mai ales, singurii vinovati? Eu cred ca nu!
Si asta pentru ca nici macar justitia romana nu este infailibila. De pilda, cand eram ministru, am fost informat ca MApN, cum se chema pe atunci, fusese condamnat la plata unei importante sume de bani unei doamne care il daduse in judecata pentru ca, stand in fata televizorului, s-a trezit cu un glonte ratacit care, spargand geamul, a ranit-o, fara sa fie existat nicio dovada ca el provenea din arma unui angajat al sau!?
In atari conditii, nu ramanea decat o singura concluzie: Armata nu se bucura de prea multa simpatie in randul judecatorilor!? Am ramas cu un gust amar, si atat! Tot asa cum raman si acum, constatand ca, pana la urma, vechiul sistem si-a luat revansa. Sotii Ceausescu se pot considera razbunati!